La momentul actual prelucrarea strugurilor se efectueaza la 142 intreprinderi de vinificatie primara, amplasate geografic in 23 raioane viticole. Capacitatea totala a liniilor de prelucrare a strugurilor este de peste 2,0 mln. tone. In ultimii ani roada medie globala de struguri in Moldova este de 300-500 mii tone, fapt ce demonstreaza ca capacitatile de prelucrare sunt folosite la circa 20-25 %. Dar la unele intreprinderi de vinificatie primara in ultimii ani nu s-au prelucrat deloc struguri.
Problema cea mai importanta pentru intreprinderile de vinificatie primara este starea tehnica a utilajului folosit pentru prelucrarea strugurilor. Aceste intreprinderi in majoritate sunt dotate cu utilaj confectionat in a.60-70, care la momentul actual este invechit fizic si moral. Nu corespund cerintelor actuale zdrobitoarele-desciorchinatoare, scurgatoarele pentru must, presele pentru bostina. Multe din intreprinderile vinicole nu sunt dotate cu instalatii de racire a mustului, iar cele care le poseda nu functioneaza din mai multe cauze. Un procedeu tehnologic important care nu se respecta la majoritatea intreprinderilor vinicole este limpezirea calitativa a mustului. Iar fermentarea mustului se efectueaza la temperaturi inalte si nu permite obtinerea vinurilor calitative cu nuante de soi si un potential de oxido-reducere scazut.
Din numarul total de intreprinderi pina in prezent au fost reutilate 13, inclusiv 9 in baza creditelor alocate de B.E.R.D., celelalte din resurse financiare proprii. Restul de intreprinderi (129) necesita urgent modernizarea sectiilor de prelucrare a strugurilor. Aceasta reutilare tehnologica ar asigura ameliorarea vinurilor din Moldova, in special a celor albe.
In vinificatia secundara situatia este mai favorabila. Daca in a.a.1980-1990 vinurile din Moldova se imbuteliau numai la 10 intreprinderi din tara si la 14 unitati vinicole amplasate in Rusia si Ucraina, in ultimii ani situatia s-a schimbat brusc. Actualmente in domeniul imbutelierii vinurilor activeaza circa 60 de agenti economici cu peste 110 linii de turnare cu capacitatea totala de peste 31 mln.dal. Modernizarea sectiilor de imbuteliere a permis de ambalat productia vinicola in sticle noi, folosind dopuri de pluta ce corespund cerintelor mondiale. Aceasta ofera posibilitatea de a efectua exportul vinului moldovenesc in butelii, ce este mult mai avantajos ca exportul vinului in vrac.
O problema stringenta in ramura vinicola este producerea divinului (cunoscut ca coniac), care in ultimii ani s-a redus considerabil. De exemplu, in a.1990 s-a obtinut 1,06 mln.dal, in a.1996 - 190 mln.dal, iar in a.1999 - 306 mln.dal. Din lipsa de finante s-a micsorat brusc volumele de distilate tinere, prevazute pentru maturare: de la 516 mii dal alcool absolut in a.1989 pina la 77 mii dal pentru a.1997, iar in a.1999 practic nimic nu s-a distilat.
In asa mod s-au epuizat considerabil stocurile tehnologice de distilate aflate la maturare: de la 2 mln.850 mii dal alcool absolut (a.1987) pina la 1 mln. 130 mii (a.1998).
In prezent practic s-au epuizat rezervele de distilate aflate la maturare pentru producerea divinului de consum curent. Din lipsa de distilate nu sunt eficient utilizate un numar mare de vase tehnologice, in special butoaie de stejar, care conditioneaza deteriorarea lor.
Pentru a redresa situatia complicata in producerea divinului este necesar de a obtine anual cite 250-280 mii dal de distilate, prevazute pentru maturare. Dar cu parere de rau situatia actuala financiara a combinatelor specializate nu permite achizitionarea si dsitilarea cantitatilor necesare de vin materie prima. Pentru efectuarea masurilor necesare este nevoie de credite oferite pe un termen mai lung cu rambursarea lor peste 4-5 ani, adica odata cu fabricarea primei productii de vin.
O situatie similara s-a creat in producerea vinului spumant clasic cu termenul de maturare de 1-3 ani.
Volumul producerii vinurilor spumante clasice s-a redus de la 4,2 mln.sticle pina la 400 mii sticle (a.1997). Daca in a.1985 in stocuri se aflau 13 mln.sticle cuvee, atunci in a.1999 cifra lor era de 4,0 mln.sticle. In ultimii ani la maturare practic nu s-a pus nici o sticla de tiraj, ce pune in pericol producerea vinului spumant clasic, care peste citiva ani poate fi stopata totalmente. Mentinerea ritmului optimal de producere a vinului spumant clasic este posibila numai in rezultatul punerii la maturare a circa 3 mln.sticle de tiraj anual.
Intr-o situatie extrem de complicata se afla producerea vinurilor de calitate superioara sau maturate. In republica sunt pivnite unicale dupa conditiile de maturare a vinurilor cum sunt Cricova, Milestii Mici si Branesti. Capacitatea totala a lor este de circa 10 mln. dal, insa in prezent stocurile de vin aflate la maturare sunt numai de circa 2,0 mln.dal. Aceasta se datoreaza lipsei de fonduri circulante la intreprinderile pentru procurarea vinului materie prima. Pentru completarea stocurilor tehnologice in volumele necesare se cere anual punerea la maturare a cel putin 3-4 mln.dal de vin materie prima.
Un moment important care a avut loc in vinificatia Moldovei in ultimul deceniu este cresterea intreprinderilor producatoare de vinuri spumante naturale. In aceasta perioda producerea vinurilor spumante a fost inceputa la asociatia «Jemciujina», fabrica de vinuri «Nisporeni», fabrica de vinuri «Chirsova», Colegiul National de Viticultura si Vinificatie, I.N.V.V., sovhoz-fabrica «Milestii Mici». Astazi capacitatea totala de producere a vinurilor spumante naturale pe piata principala de desfacere care este Federatia Rusa in ultimii ani s-a micsorat brusc, fapt ce se rasfringe negativ asupra activitatii intreprinderilor specializate in producerea vinurilor spumante.
Din categoria vinurilor efervescente (suprasaturate cu dioxid de carbon) in ultimii ani a crescut considerabil producerea vinurilor spumoase, perlante si frizante. Astazi capacitatea totala de producere a vinurilor spumoase este de 20-25 mln.sticle anual, insa capacitatile de producere a vinurilor spumoase tot nu sunt utilizate complet din diferite cauze.
O problema importanta pentru activitatea suficienta la intreprinderile vinicole o constituie aprovizionarea lor cu materiale auxiliare.
In mediu pentru imbutelierea productiei vinicole la intreprinderile din Moldova este nevoie de circa 270-300 mln.sticle, inclusiv pentru vinuri line -210 mln, 40 mln.sticle pentru vinuri efervescente si 20 mln.sticle pentru bauturi tari.A mai fost nevoie de aproximativ aceiasi cantitate de etichete si circa 20 mln. cutii de carton.
Odata cu darea in expluatatie a fabricii de sticla din Chisinau S.A. «Glass Container Company», fabricii de sticla din Floresti - problema importului sticlelor pentru vin si spumante a fost solutionata. De asemenea, s-a micsorat si importul cutiilor de carton datorita activitatii fabricii de carton din Chisinau.
In domeniul aprovizionarii intreprinderilor vinicole cu materiale auxiliare se intreprind masuri pentru a reduce pina la minimum importul diferitor materiale auxiliare si de a folosi mai eficient potentialul industriei autohtone de fabricare a lor.