|
Săpăturile arheologice efectuate în Moldova au demonstrat că populaţia băştinaşă a cultivat viţa de vie încă din sec. VII-VI p. Ch. Pe atunci, pe ţărmurile Mării Negre şi Mării Azov, în deltele râurilor Nistru, Dunărea şi Bugul de Sud au fost înfiinţate colonii greceşti care făceau comerţ cu populaţia autohtonă. Datorită condiţiilor pedo-climaterice favorabile, viţa de vie s-a răspândit pe larg peste hotarele coloniilor greceşti şi a trecut la popoarele băştinaşe, mai întâi la sciţi şi mai târziu la geto-daci. Iar vinificaţia a fost tot timpul alături de cultivarea viţei de vie şi se perfecţiona o dată cu dezvoltarea societăţii.
La începutul secolului al II-lea, când teritoriul Moldovei se afla în componenţa Imperiului Roman, cultura viţei de vie a căpătat o largă răspândire datorită sortimentului variat de struguri adus de la Roma. După acea perioadă de înflorire a vinificaţiei, ramura viti-vinicolă a Moldovei a cunoscut etape grele legate de invazia barbarilor în secolul al III-lea, apoi în perioada ocupaţiei otomane.
După 1817, viticultura şi vinificaţia au căpătat o vastă dezvoltare şi au cunoscut o perioadă de înflorire. Este suficient să menţionăm că în 1887 suprafaţa viilor în Basarabia a atins cifra de 140 000 ha, iar soiurile de bază erau în temei de origine franceză: Aligote, Cabernet-Sauvignon, Pinot franc, Pinot blanc, Pinot gris, Gamay freo, din care se preparau vinuri de calitate înaltă. Însă după răspândirea filoxerei, în 1875, orientarea viticulturii s-a schimbat radical şi o dezvoltare largă au căpătat soiurile de hibrizi (80% din toate suprafeţele cu vii în 1937). Abia în anii 60—70 ai secolului al XX-lea soiurile europene de calitate au ocupat locul cuvenit în viticultura Moldovei (85% din suprafaţa totală în 1990). Dar istoria viticulturii şi vinificaţiei este legată nu numai de cifrele suprafeţelor de plantaţii de vii, ci şi de frumoase legende despre apariţia vinului şi rolul lui în istoria diferitelor popoare, mai ales a grecilor şi romanilor. Aşadar, băuturile alcoolice sunt cunoscute încă din antichitate.
De o mare popularitate se bucură vinul. Multe legende şi datini străbune sunt legate de originea lui. În mitologia antică protectorul viei şi vinului era zeul Dionisos, numit şi Bacus sau Bacchus. În acele timpuri se preţuia mult băutura îmbătătoare din struguri, fiind considerată cel mai nobil şi sfânt dar ceresc. În cinstea băuturilor din struguri se compuneau şi se cântau imnuri, iar omul ce gusta această băutură era considerat prezicător: Dumnezeu vorbeşte prin el.
La grecii antici întâlnim diverse opinii despre vin. Locuitorii Spartei, bunăoară, socoteau vinul ca ceva degradant, alţii, cu toate că dispreţuiau beţia, organizau din când în când bacanale. Totodată, apar diferite versiuni despre originea plantei din care se obţine vinul. Conform uneia, Bacus, găsind un lăstar mic de viţă, a dorit să-1 răsădească într-un craniu de pasăre, însă pe drum planta a început să crească atât de repede încât a trebuit să găsească altă soluţie. Atunci el 1-a sădit într-un craniu de leu, apoi în unul de măgar. Ajungând la Naxos, Bacus a transplantat viţa în sol. Iată de ce oamenii, bând vinul, la început cântă ca păsările, apoi se transformă în lei şi, în cele din urmă, în măgari... După o altă datină, viţa de vie este plantată de Noe şi stropită de Satana cu sânge de oaie, leu, maimuţă şi porc. De aceea, în funcţie de cantitatea consumată, omul poate lua aspectul acestor animale.
Vinul era cunoscut cu câteva milenii până la Christos. El este menţionat în testamentul lui Veth, este cântat de Homer (secolul al VII-lea p. Ch.). Filozoful şi medicul antic Hipocrate scria: „Vinul se adaptează minunat în organismul uman, cu condiţia că el este folosit în cantităţi admisibile atât pentru cei sănătoşi, cât şi pentru cei bolnavi». „In vino veritas» (Adevărul este în vin), spuneau romanii. Totuşi, Claudiu Elian, istoric roman, scrie că „...în Roma se respectă cu stricteţe următorul obicei: vinul nu era băut nici de femeia liberă, nici de cea sclavă, nici de romanii nobili până la atingerea vârstei de 35 ani».
De calitatea curativă a vinului se ştie din vremuri străvechi. Medicii egipteni, persani, greci şi romani considerau vinul drept un remediu pentru diverse boli. În epoca medievală timpurie vindecarea cu vin a pătruns, împreună cu cultura latină, în Europa Occidentală.
Din timpuri străvechi şi până în zilele noastre omul rămâne fidel băuturii preferate. Consumarea vinului în ţările cu o industrie vinicolă dezvoltată se află la un nivel destul de înalt. De exemplu, în Franţa, în 1987 consumul de vin constituia 76 litri pe cap de locuitor, în Italia — 70, în Argentina — 58 litri. O cantitate mai mică de vin din struguri se consumă de către populaţia Portugaliei, Spaniei, Greciei, Elveţiei, precum şi a ţărilor nordice: Suedia, Norvegia, Finlanda, Marea Britanie.
Consumul regulat al vinului de struguri în ţările sudice în cantităţi moderate e recunoscută ca normală, iar folosul consumării lui este „indiscutabil demonstrat».
Totuşi, există şi alt punct de vedere. Oponenţii indică prezenţa în vinul de struguri a unei cantităţi de alcool etilic, ignorând acei componenţi importanţi pentru alimentaţie, echivalând astfel vinul cu votca. Dacă consumul nelimitat de băuturi alcoolice provoacă daune societăţii şi reprezintă un dezastru în ceea ce priveşte creşterea criminalităţii, acţionând defavorabil asupra capacităţii de muncă, atunci consumul adecvat este o completare importantă în alimentaţie, ridicând tonusul şi fortificând sănătatea. Consumul excesiv de vinului, ca şi de astfel de produse cum sunt carnea şi zahărul, reprezintă, fără îndoială, o daună. Consumul raţional de vinuri, îndeosebi seci, cu tărie redusă, nu provoacă alcoolismul.
Savantul francez Dugnac subliniază că alcoolismul atacă persoanele care consumă băuturi tari, dar nu vinuri seci. De ciroză hepatică suferă în egală măsură atât lucrătorii din ramura vinicolă, cât şi angajaţii altor întreprinderi.
Conform datelor statistice, în Franţa mortalitatea de cancer e mai înaltă în acele regiuni unde nu se cultivă viţa de vie şi, ca urmare, consumarea vinului se află la un nivel mult mai redus. Prezintă interes datele comparative privind longevitatea vieţii în zonele în care una din băuturile principale este vinul. Aşadar, în Jironda, unde se consumă vin în cantităţi mari, s-a constatat că persoanele în vârstă de 70—80 ani alcătuiesc 8,8% din populaţie, iar în departamentul Calvados, unde se bea cidru şi rachiu — doar 4,4%
După cât se pare, cea mai bună stare a sănătăţii populaţiei se datorează tradiţiilor locale de alimentaţie, consumării raţionale a principalei părţi componente a bobitei strugurelui şi rezultatelor acţiunii levurilor, ceea ce este deosebit de important în perioada de iarnă-primă-vară, când se resimte lipsa de fructe, de pomuşoare.
"Ghidul viti-vinicol al fermierului", AGEPI, Chişinău 2003
|
